Oamenii sunt obișnuiți să lege tandrețea de contactul fizic, cu referire la gesturile caracteristice întâlnirii dintre două trupuri. Unii o consideră ca fiind doar sensibilitate, sentimentalism sau erotism nefinalizat…

De fapt, tandrețea este aspectul sublim, non-sexual al iubirii. Tandrețea este o emoție imprevizibilă, tainică și fragilă, legata de ansamblul simțurilor.

Dacă ne uităm cu luare aminte în jurul nostru, vom regăsi tandrețea tăcută în natură, pretutindeni… Tandrețea se împărtăşeşte între copii, bătrâni, adulţi, necuvantatoare, în lumea plantelor. Putem regăsi tandreţea în privire, atitudine, în peisaje.

Manifestăm tandrețe față de noul născut, dar și față de persoanele care sunt la sfârșitul vieții și au nevoie de mai multă atenție. Fără tandrețe, copilul nu se poate dezvolta corect, adolescentul nu se poate emancipa, adultul nu poate forma un cuplu. Fără tandrețe, partenerii nu se iubesc cu adevarat, iar muribunzii lasă în urma lor regrete nespuse.

Deci, dacă tandrețea se dovedește a fi foarte importantă atât la începutul, cât și la sfărșitul vieții, atunic de ce ar fi mai puțin importantă pe parcursul acesteia ?!

Caracterizată prin onestitate și delicatețe, tandretea are trei funcții esențiale: contopirea dimensiunilor fizică, psihică și afectivă; securizarea, mai ales în fața fricii de abandon sau izolare; confirmarea (reciprocă) a sentimentului.

În concluzie, tandrețea este cea mai puternică componentă a naturii umane trezite și statornicite în iubire.

Categories: ,